Proştii jmekeri

Adesea ne căinăm soarta pentru ca nu ne bagă nimeni şi pe noi în seamă. Dăm vina pe istorie, pe ţară mică şi săracă. Atunci când ni se permite să facem pe cameristele şi ospătarii summit-ului NATO ne bucurăm că avem succesuri.  Realitatea e că România e ignorată pentru că a sa clasă politică e ignorantă. N-o fi frumos să pui etichete globale, dar uneori e al dracului de sănătos.

Câteodată ignoranţa asta e mai vizibilă, aşa cum s-a întamplat în incidentul cu ziarista de la RFI. Nu mă refer aici la mitocănia grohăitoare a marelui bărbat de stat şi cap de fami(g)lie.  Individul e doar egal cu sine. În sală însă erau cele 3 persoane din stat care au în fişa postului conducerea politicii externe: ministrul de externe, primul ministru şi preşedintele. Nici unul dintre ei – chiar nici unul! – nu a priceput ce treabă are tratatul de la Nisa.

De cele mai multe ori însă ignoranţa e mai puţin evidentă. Ea se ascunde şmechereşte prin lansarea şi dezbaterea la nesfârşit a unor teme false de politică. Noi suntem bombardaţi cu chestiuna lui Oprescu-Iliescu-minerii, cu chestiunea lui Orban demis, a Nuţicăi Udrea la Constanţa ori alte probleme majore.

Nu există nici o politică şi nici vreo dezbatere despre chestiuni mărunte, cum ar fi atenuarea şocului crizei financiare occidentale, a crizei alimentare, a crizei resurselor energetice primare (petrol şi gaze). De asemenea nu ne pasionează convergenţa cu ţările din UE şi standardele comunitare, nu ne interesează criza profundă a infrastructurii naţionale de transport şi a conexării ei cu ţările limitrofe, nu ştim că au fost acceptate limite de emisii de CO2 complet fanteziste care vor afecta producţia energetică, puţin ne pasă că se adâncesc discrepanţele între diversele regiuni ale ţării, iar lista ar putea continua. Ca să nu mai vorbin de mama tuturor crizelor, care roade ca un cancer societatea românească: transformarea iresponsabilităţii, venalităţii şi a amoralităţii în virtutea supremă, cheie a succesului în viaţă.  Nici măcar marii intelectualii măcinaţi de dileme vechi şi noi între două funcţii grase nu par capabili să înteleagă că asta este reţeta disoluţiei unei societăţi pentru mai multe generaţii.

Bine că ştim cum  se înjură Mitică Dragomir cu Lupescu pentru sucurile eroilor neamului din Elveţia.  Iar partidul buldogului demisionar se aliază cu cel al maidanezului cu palat kitsch şi echipă de fotbal.

Iar noi ca naţie punem botul la toate astea. Şi ne place.