Inteligenţa Emo … ţională

Iar s-a umplut presa de un singur subiect. De la tragedia fetei care s-a sinucis, brusc au devenit toţi scribii experţi în Emo şi varii alte curente ale pop-culturii. Oameni buni, reveniţi cu picioarele pe pământ!

Ieri, admirând oraşul din ambuteiaj, auzeam la radio o emisiune în care se căzneau moderatorii să îi convingă pe tinerii lor intervievaţi să scoată ceva chestii suculente despre depresii, sânge şi sicrie. Copiii ăia degeaba le spuneau adevărul, inclusiv în propoziţii scurte şi simple, marii moralişti deontologi o ţineau pe-a lor ca gaia maţu’.

Adevărul e aşa de simplu: omul, ca majoritatea speciilor de maimuţe e un animal social; pe măsură ce se maturizează, începand din adolescenţă, simte nevoia să aibă confortul aparteneţei la un grup, mai mare decît familia imediată.

Fiind şi vârsta rebeluinii faţă de familie şi reguli, ca urmare a nevoii simultane de afirmare ca individ, omul caută ca grupul să fie unul rebel, neînregimentat în cenuşiul convenţiei sociale. Aşa s-au dezvoltat toate curentele sub-culturilor din toate timpurile. Unele sub-culturi au avut aşa mare succes că au devenit, odata cu maturizarea membrilor, mainstream. Altele sunt mode de o vară.

 Ce zice fiecare curent în parte e mai mereu neimportant. Totul e să fie acceptabil de catre aspiranţi şi să ceară un oarece efort în a adera. Mereu curentele se diluează într-un număr mic de idei-concepte şi un numar mare de noi convenţii de stil-identitate.

Cei mai mulţi dintre autorii articolelor de azi au fost la rândul lor aderenţi la sub-culturi care au scandalizat la vremea lor convenţiile, fie că erau hippies-flower-power, rockeri, metalişti, punkişti sau malagambişti,  Aşa că pseudo-analizele moraloido-psihologicoase de prin presă sunt doar noi mostre de imbecilitate stimulată de lipsa unor subiecte mai bune.