De ce cântă mierla în Kosovo

Puţină lume ştie că la origine albanezii din Albania erau creştini. Până în ziua de azi peste 30% dintre ei au rămas creştini. Albania nu e şi nu a fost stat musulman. Populaţia albaneză din Kosovo e formată din albanezi convertiţi la islam şi implantaţi de imperiul otoman in secolul al 19-lea ca poliţie băştinaşă sau garnizoană locală împotriva sârbilor, bulgarilor, grecilor şi albanezilor creştini care începuseră cu toţii să emită pretenţii de ieşire de sub stăpânirea turcă. I-au dus în Kosovo din motive de geografie şi strategie militară: e locul din care puteau să stea în coasta tuturor şi puteau să interzică legăturile dintre ei. Întâmplarea face că pentru sârbi, Kosovo e leagănul politic şi cultural al naţiunii sârbe, pe lîngă faptul că e şi locul unde au încasat-o zdravăn de la turci, chiar dacă reuşiseră să facă o alianţă largă (din care facea parte şi Mircea cel Bătrân al nostru). Sârbii însă au rămas majoritari în Kosovo până de curând. Natalitatea foarte mare a populaţiei albaneze şi mobilitatea mare a celei sârbe au schimbat însă raportul de forţe. Exodul sârb din anii 90 a pus capac. Acum albanezii musulmani au o majoritate zdrobitoare.

Fără îndoială că e în interesul României ca provincia Kosovo să rămână parte integrantă a Serbiei. Motivele sunt multiple, de la respectul pentru istoria singurei naţiuni care ne-a fost amică mereu, la teama unui precedent care să dea apă la moară secesionismului maghiar, la justeţea poziţiei sârbilor şi aşa mai departe.

La scară geopolitică e un alt joc. Miza reală e supravieţuirea Europei. Pare o vorbă mare, dar nu e aşa.

E limpede că direcţia în care se mişcă istoria este spre consolidarea de mari imperii. Acesta pare să fie singurul mijloc de asigurare a prosperităţii într-o lume dominată de schimburi economice şi financiare masive, precum şi de goana după controlul ultimelor resurse naturale. Se conturează 4 mari blocuri de putere:

• În primul rând Asia, devenită centrul producţiei industriale mondiale după succesul politicii de dezvoltare economică a Chinei.
• America de Nord prin integrarea accelerată a Canadei şi Mexicului cu SUA.
• Urmează Rusia şi rămăşiţele imperiului sovietic, împreună concentrând poate cel mai amplu amestec de resurse.
• Al patrulea bloc e draga noastră Uniune Europeană.

Noi ne-am obişnuit să vedem Europa ca locul bunăstării din care sperăm să avem şi noi o bucăţică. De fapt UE este răspunsul raţional al ţărilor europene la forţa celorlalte centre de putere. La această scară nici Marea Britanie, nici Germania sau Franţa nu înseamnă altceva decât nişte ţări mărunte. Singure vor fi în curând zdrobite economic şi politic. Nu mai vorbesc de ţările europene mai mici sau mai sărmane. Ocuparea sovietică a centrului şi estului Europei după cel de-al doilea război mondial o demonstrează cu prisosinţă. Obiectiv vorbind, Europa e o regiune cu naţiuni îmbătrânite şi cu puţine resurse naturale rămase neexploatate. Astfel ultima carte de jucat e constituirea unui imperiu pan-european.

Conştiinţa naţională, moştenită din secolul 19 este însă principalul obstacol spre imperiu, la care se adaugă specificul local în justiţie şi administraţie. Comunitatea Europeană şi mai nou Uniunea se străduiesc să construiască un specific administrativ pan-european, ca o coloană vertebrală a viitorului stat european.

Legătura cu problema provinciei Kosovo e una indirectă. Azi o atitudine binevoitoare faţă de musulmanii din Europa, la fel ca în cazul Bosniei, se face cu intenţia întoarcerii serviciului de către lumea musulmană care stă în Orientul Mijlociu pe resurse vaste de petrol şi nu numai.

Este de asemenea destul de limpede că statele naţionale sunt un element administrativ inutil pentru viitorul stat european. De aici şi conceptul de Europă a regiunilor, care a fost făcut cu scopul real de a reduce influenţa statelor naţionale existente şi de a le substitui în timp cu regiuni ca unităţi teritorial administrative ale statului european. Aşa ceva ia însă timp şi tact, pentru că e împotriva unor sentimente foarte puternice. În acest context naţionalismul hotărât al sârbilor deranjează pentru că poate fi un model de urmat de către cei care se împotrivesc curentului. Din punctul de vedere al celor care gestionează planul viitorului stat european, a se pleca în faţa sensibilităţilor naţionale ale oricui, în pofida situaţiei demografice din teren, ar fi un semn de slăbiciune şi un pas înapoi din direcţia în care au mandat să meargă. Tot aşa faptul că un stat kosovar independent e neviabil nu are importanţă, pentru că nici nu trebuie să aibă viaţă lungă. Doar până când va fi absorbit în imperiu.