Sarbatori fericite!

Va urez tuturor sarbatori fericite si un an 2008 cat mai bun!

PS Am intrat acum pe blog de pe alt calculator si am descoperit ca de aici, chiar pe encoding Unicode, nu se vad diacriticele. Daca ati patit acelasi lucru,va rog lasati-mi in mesaj. Voi incerca sa corectez asta. Trebuie sa descopar si cum

Tăt pi loc, pi loc, pi loc

În febra pregătirilor de Crăciun şi sub presiunea evenimentelor epocale gen accidentul lui Orban, au trecut pe neobservate ştirile de la Chişinău. E vorba de luările de poziţie şi de acţiunile duşmănoase în crescendo ale autorităţilor moldovene la adresa României. E greu să califici altfel decât duşmănoasă seria de evenimente care cuprinde tam-tam-ul de la consulat, refuzul deschiderii celorlalte consulate, interzicerea intrării în R. Moldova pentru delegaţii oficiale din România, expulzarea a doi membri ai misiunii diplomatice, declaraţiile şi ameninţările lui Voronin, ş.a.m.d..

Reacţiile oficiale româneşti au fost timide/timorate, un fel de batistă pe ţambal, la fel cum au fost în toţi aceşti ani. Să ne amintim că pe vremea când România aspira să fie primită în NATO şi Uniunea Europeană se sugera că ar fi bine să nu existe nici un fel de dispute sau inamiciţii cu vecinii, pentru că asta nu se cade la aspiranţii ca noi. Atunci fraţii de peste Prut nu au avut prea multe scrupule în a specula această poziţie făcând un blând şantaj în urma căruia Moldova a primit asistenţă economică suficient de consistentă din partea României ca – de exemplu – să evite intrarea în colaps ca urmare a sistării furnizării de energie electrică din Rusia şi Ucraina.

Afectiv ne simţim aproape de locuitorii din Basarabia, rezonăm cu nevoile şi problemele lor, dacă putem suntem bucuroşi să îi ajutăm cu ce avem. Însă dacă e să judecăm raţional, ajungem la concluzia că România nu are nevoie de Republica Moldova. Tot ce ne interesează este linişte la frontiera comună.

Republica Moldova e o ţară săracă, fără resurse, fără industrie semnificativă şi cu o agricultură din care se remarcă viticultura şi cultivarea tutunului. Are mari probleme sociale şi economice, implantările masive de ruşi au creat o coloană a cincea rusă puternică, criminalitate organizată asemănătoare cu aceea a tuturor statelor ex-sovietice. Teritorial e o construcţie meşteşugită la Moscova lui Stalin deoarece cuprinde o doar parte din Basarabia istorică plus o bucată de dincolo de Nistru. O serie de conflicte inter-etnice mocnesc, Transnistria e o problemă fără răspuns. Atunci cine de cine are nevoie? Cred că ei au nevoie de noi.

Mi se pare aberant că noi ne oferim voluntar să susţinem cauza Republicii Moldova în Europa, că ne zbatem să găsim modalităţi de eliminare a vizelor pentru cetăţenii moldoveni şi multe astfel de acţiuni, în condiţiile în care ei nu ne cer asta. Dacă doresc sprijinul României, trebuie ca ei să ne solicite ajutorul. Iar noi îl vom acorda în condiţiile care ne convin. De data asta Moldova trebuie să se comporte civilizat, să îşi înţeleagă corect locul şi rolul ca ţară. Vrea spre Europa, foarte bine. Trebuie să îndeplinească o serie de criterii şi să răspundă unei serii de cerinţe. La fel ca toată lumea. La fel ca România. Vrea spre Rusia, la fel de bine. E viaţa lor, pot face ce vor cu ea.

România ar trebui să nu mai permită să fie tratată ca o cârpă de şters pe jos la îndemâna jocurilor politicianiste de la Chişinău. Pentru că acesta e motivul real acţiunilor lor la adresa României. Avem interese şi obiective majore, pe care trebuie să le urmărim, iar eforturile de politică externă ar trebui concentrate în aceste direcţii. Iar aceste direcţii nu trec pe la Chişinău.

De la o vreme avem alt statut internaţional. E momentul să ne ridicăm şi statura cu decenţă şi demnitate. Apoi să mergem mai departe înainte. Ar fi ciudat să rămânem pe loc.

Elo-2

Mai că îmi pare rău că m-am luat de șmechereala lui Orban. De câteva zile toți ptipalacii au făcut un Elodoi (Elodia-2) din accidentul lui Orban. Mitocănia și prostia se etalează în toată splendoarea.

Dacă se ocupau de necinstea atitudinii lui, era în regulă. Dar, pentru că ceea ce îi preocupă e accidentul în sine și familia fetei și euroii, iar asta o fac cu maniere și voluptate dezgustătoare, mă văd nevoit să pun toată cireada în carul cu boi.

Sunt onorat

M-am simțit onorat să văd că am intrat pe blogroll-ul lui Ion Iliescu . Mă bucur că a găsit Echilibru în Perspectivele mele.

Banul şi istoria

M-am uitat aseară la emisiunea lui Gâdea şi Cristoiu. Din fericire nu era nenea acela pasionat-isteroid care ne dă failuri audio şi ne explică strigat în ce lanţ de catastrofe ne aflăm.

De astă dată invitaţii au fost Ştefan Andrei şi Paul Niculescu-Mizil. Mi s-a părut extraordinar să îi pot compara – la nivel individual – cu politicienii de astăzi. Nu contează poziţia lor ideologică. Mie mi-au inspirat respect.

Dacă ar fi să mă apuc de politică, aş fi nevoit să mă cert mahalageşte cu Băsescu sau Vadim. Cu Tăriceanu ne-am conversa despre acţiuni concrete şi m-aş lovi de un perete acoperit cu vată când i-aş afecta interesele personale directe. Cu Geoană disputa ar fi despre care e mai modern, mai american şi mai european, pe care l-au băgat în seamă mai mult oamenii puternici din ţară şi din lume.

Dacă ar reveni în politică însă cei doi invitaţi, ne-am bate pe principii, pe ideologie, pe mijloace şi modalităţi de acţiune, pe sensul istoriei şi direcţia de urmat. Iar asta e o diferenţă fundamentală. Nu e vorba că ei ar fi vreun fel de uşi de biserică, sau că nu ar avea propriile vini şi slăbiciuni. E însă vorba de faptul că astfel de oameni aparţin unei clase politice autentice, iar cei de mai sus şi mult prea mulţi asemenea lor aparţin doar tagmei celor care fac business din politică.

Într-o lume normală, un om politic ar trebui să aibă demnitate, convingeri, principii şi un simţ al misiunii istorice. Dacă vrea să ocupe funcţii publice trebuie să mai aibă viziune, cunoştinţe şi abilităţi de conducere şi administrare demonstrate în domeniul pentru care candidează sau vrea să fie numit.

Deocamdată în România un membru al clasei politice are nevoie doar de condimente: trebuie să fie doar cameleonic, intrigant, să aibă simţul de a prevedea de unde va bate vîntul şi -desigur- un acut simţ al banului. Dacă vrea să ocupe funcţii publice e suficient să aibă în plus abilităţi de comunicare cu plebea şi un consilier bun de imagine.

Nu îmi fac iluzii că vreunul din partidele de acum să poată fi însănătoşit într-un viitor previzibil. Şi am obosit să tot votez răul cel mai mic.

personal

Îi mulțumesc Gabrielei Savitsky pentru aprecieri și pentru recomandare. Am văzut că m-a trecut în blogroll. Ceea am făcut și eu.

Conducerea sub influenţa lui Zeus

Duminică după-amiază, pe lângă palatul lui Zeus, ministrul transporturilor şi-a scăpat maşina într-alta plus o vitrină (gurile rele zic că şi într-o domnişoară). Se poate întâmpla – Doamne fereşte! – oricui.

Pentru că poate, a muşamalizat totul, de la înţeles cu victimele (în sens figurat, desigur, că altfel iese şi cu dosar penal), la săltat numerele de înmatriculare, ca să fie mai sigur. Puţină înţelegere de la poliţie şi totul e gata.

Când a aflat pe surse că i-a dat presa de urmă şi că azi va fi beştelit în Cotidianul, s-a dus fuguţa să declare accidentul ca tamponare uşoară (!). Dar era prea târziu.

Deşi Ciutacu se jură că omul s-a lăsat de pahar, tot te mai întrebi dacă influenţa a fost de la Zeus sau de la un alt zeu, mai vesel.

Morala? Foarte puţină…

Cum am ajuns dator lui Costanda

Un jmeker caută şi găseşte moştenitori pentru pământul de sub Satul (sic!) Francez de lângă Herăstrău. Banu jos şi moşteneşte moştenirea. Primarul Băsescu (mater lacrimosa), preocupat de necazurile omului, îi dă un parc la schimb -Bordei, că omul dorea să mai facă nişte bordeie cu termopane şi fiţe.

Adriean ot Videle, demnul urmaş de meşter cârmaci, vrea să îl ajute şi el. Doar că poznă: ca să îi poată da autorizaţiile, trebe ca şi consiliul lui să voteze. Ca un făcut, deşi are majoritate, tocmai chestia asta nu iese. Bine că merg celelalte ctitorii, de la terenul Marmosimului, la Cathedral Plaza.

Atunci sare doamna justiţie reformată a la Macovei şi zice că autorităţile locale au de contribuit cu vreo 18 milioane de euro la bunăstarea oropsitului, pentru că s-a consumat nervos de atâtea formalităţi.

Şi primăria face contul. Îl va alimenta din banii mei. Că doar nu vor plăti ei din buzunar.

Până atunci, ca tot cetăţeanul din oraş, de la prunc la moşneag, rămân dator lui Costanda. Vreo 10 euro, 20 cu majorări.

Iarna pe uliţă

Zilele astea, în plin viscol, a fost repornită licitaţia pentru deszăpezirea de iarnă pe şosele.  Fusese blocată pentru soluţionarea unor contestaţii.  În noaptea dinainte au fost peste 30 de accidente pe autostada A1. Din cauza zăpezii.

De ce cântă mierla în Kosovo

Puţină lume ştie că la origine albanezii din Albania erau creştini. Până în ziua de azi peste 30% dintre ei au rămas creştini. Albania nu e şi nu a fost stat musulman. Populaţia albaneză din Kosovo e formată din albanezi convertiţi la islam şi implantaţi de imperiul otoman in secolul al 19-lea ca poliţie băştinaşă sau garnizoană locală împotriva sârbilor, bulgarilor, grecilor şi albanezilor creştini care începuseră cu toţii să emită pretenţii de ieşire de sub stăpânirea turcă. I-au dus în Kosovo din motive de geografie şi strategie militară: e locul din care puteau să stea în coasta tuturor şi puteau să interzică legăturile dintre ei. Întâmplarea face că pentru sârbi, Kosovo e leagănul politic şi cultural al naţiunii sârbe, pe lîngă faptul că e şi locul unde au încasat-o zdravăn de la turci, chiar dacă reuşiseră să facă o alianţă largă (din care facea parte şi Mircea cel Bătrân al nostru). Sârbii însă au rămas majoritari în Kosovo până de curând. Natalitatea foarte mare a populaţiei albaneze şi mobilitatea mare a celei sârbe au schimbat însă raportul de forţe. Exodul sârb din anii 90 a pus capac. Acum albanezii musulmani au o majoritate zdrobitoare.

Fără îndoială că e în interesul României ca provincia Kosovo să rămână parte integrantă a Serbiei. Motivele sunt multiple, de la respectul pentru istoria singurei naţiuni care ne-a fost amică mereu, la teama unui precedent care să dea apă la moară secesionismului maghiar, la justeţea poziţiei sârbilor şi aşa mai departe.

La scară geopolitică e un alt joc. Miza reală e supravieţuirea Europei. Pare o vorbă mare, dar nu e aşa.

E limpede că direcţia în care se mişcă istoria este spre consolidarea de mari imperii. Acesta pare să fie singurul mijloc de asigurare a prosperităţii într-o lume dominată de schimburi economice şi financiare masive, precum şi de goana după controlul ultimelor resurse naturale. Se conturează 4 mari blocuri de putere:

• În primul rând Asia, devenită centrul producţiei industriale mondiale după succesul politicii de dezvoltare economică a Chinei.
• America de Nord prin integrarea accelerată a Canadei şi Mexicului cu SUA.
• Urmează Rusia şi rămăşiţele imperiului sovietic, împreună concentrând poate cel mai amplu amestec de resurse.
• Al patrulea bloc e draga noastră Uniune Europeană.

Noi ne-am obişnuit să vedem Europa ca locul bunăstării din care sperăm să avem şi noi o bucăţică. De fapt UE este răspunsul raţional al ţărilor europene la forţa celorlalte centre de putere. La această scară nici Marea Britanie, nici Germania sau Franţa nu înseamnă altceva decât nişte ţări mărunte. Singure vor fi în curând zdrobite economic şi politic. Nu mai vorbesc de ţările europene mai mici sau mai sărmane. Ocuparea sovietică a centrului şi estului Europei după cel de-al doilea război mondial o demonstrează cu prisosinţă. Obiectiv vorbind, Europa e o regiune cu naţiuni îmbătrânite şi cu puţine resurse naturale rămase neexploatate. Astfel ultima carte de jucat e constituirea unui imperiu pan-european.

Conştiinţa naţională, moştenită din secolul 19 este însă principalul obstacol spre imperiu, la care se adaugă specificul local în justiţie şi administraţie. Comunitatea Europeană şi mai nou Uniunea se străduiesc să construiască un specific administrativ pan-european, ca o coloană vertebrală a viitorului stat european.

Legătura cu problema provinciei Kosovo e una indirectă. Azi o atitudine binevoitoare faţă de musulmanii din Europa, la fel ca în cazul Bosniei, se face cu intenţia întoarcerii serviciului de către lumea musulmană care stă în Orientul Mijlociu pe resurse vaste de petrol şi nu numai.

Este de asemenea destul de limpede că statele naţionale sunt un element administrativ inutil pentru viitorul stat european. De aici şi conceptul de Europă a regiunilor, care a fost făcut cu scopul real de a reduce influenţa statelor naţionale existente şi de a le substitui în timp cu regiuni ca unităţi teritorial administrative ale statului european. Aşa ceva ia însă timp şi tact, pentru că e împotriva unor sentimente foarte puternice. În acest context naţionalismul hotărât al sârbilor deranjează pentru că poate fi un model de urmat de către cei care se împotrivesc curentului. Din punctul de vedere al celor care gestionează planul viitorului stat european, a se pleca în faţa sensibilităţilor naţionale ale oricui, în pofida situaţiei demografice din teren, ar fi un semn de slăbiciune şi un pas înapoi din direcţia în care au mandat să meargă. Tot aşa faptul că un stat kosovar independent e neviabil nu are importanţă, pentru că nici nu trebuie să aibă viaţă lungă. Doar până când va fi absorbit în imperiu.